Life Academy

Dezvoltare Personala, Stil de viata, Entuziasm

Cat de important e să faci sport?

Vreau să-ți spun că acest blog este dedicat celor care vor să aducă o schimbare în bine în viața lor. De obicei fericierea sau mai bine zis împlinirea unui om vine din relațiile pe care le are, din statutul social pe care il are (mă refer aici la bani și carieră ) și nu în ultimul rând din faptul că are un trup sănătos.

Între aceste trei lucruri trebuie să existe un echilibru! Când acest echilibru nu există sau mai bine zis atunci când ești deficitar la unul dintre aceste trei capitole cu siguranță vei avea de suferit și când vine vorba de celelalte două.

În acest articol vreau să vorbesc despre sport și vreau să fac asta pentru că e un lucru FOARTE IMPORTANT pentru succesul tău. Spun asta pentru că am avut o perioadă în viața mea în care am renunțat să fac mișcare și lucrul ăsta mi-a adus numai dezavantaje.

În primul rând am crescut în greutate, în al doilea rând nu mai aveam energia aceea care îi dă vitalitate și strălucire unei persoane și din această cauză am început să fiu din ce în ce mai leneș și din ce în ce mai plictisit. Eram o legumă umbătoare și pot de asemenea să spun că mă și simțeam ca o legumă. Tot ce imi doream dimineața era să mai lenevesc încă o jumătate de oră înainte să merg la muncă iar seara singura mea dorință și pasiune era să mă bag în pat și să mă uit la televizor. ERAM UN ZOMBIE!

Totuși a venit un moment în care din frustrea care s-a adunat în mine din lipsa mișcarii și a unui stil de viață sedentar am luat decizia să fac o schimbare și anume să încep din nou să fac mișcare.

Pot spune că a fost greu la început! Am avut febra musculară, crampe musculare, senzația de leșin atunci când alergam dar nu am renunțat. După două săptămâni am început să mă simt viu din nou. După trei luni am slăbit 5kg iar după șase luni au inceput să apară pe mine mușchii și să mai slăbesc incă 2 kg. Acum pot spune că sunt cât de cât în formă!

Tu cum stai la acest capitol? Cât de des faci sport? Cât de tare crezi că te influențează faptul că duci un stil de viață sedentar?

Totuși vreau să-ți spun că pentru un om hotărât nimic nu este imposibil. Așa că vreau să te îndemn să te apuci de sport chiar acum!

Lenea și comoditatea va atrage după sine și mai multă lene și comoditate și cu cât stai mai mult cu atât îți vei dori să stai mai mult.

Așa că ACUM este momentul să faci o schimbare! Pentru a te ajuta ți-am pregătit o lista de lucruri pe care să le faci și care să te ajute să te  apuci mai repede de sport și de asemenea să  te ții de el.

1. Înțelege că sportul e un stil de viață

Un lucru interesant e că la fiecare început de vară dacă dai o tură prin parc vei vedea zeci de oameni care fac alergare. Nu spun că lucrul ăsta e greșit! Ce vreau să subliniez cu asta e faptul că îi vezi doar atunci la început de vară după care renunță. E un lucru bun că fac alergare dar e un lucru greșit că renunță. Pentru a avea un corp sănătos și energie sportul trebuie să fie un stil de viață.

2 Începe ușor

O altă greșeală pe care o fac de obicei pasionații de sport sezonieri e în momentul în care realizează că au foarte mare nevoie de mișcare și se apucă să facă totul foarte intens încă de la început. Astfel de oameni fie renunță după două săptămâni, fie ajung să se accidenteze și să renunțe mai apoi.

Lucrul corect pe care trebuie să îl faci mai ales dacă nu ai făcut sport de foarte mult timp este să începi ușor și să intensifici exercițiile treptat. În timp vei vedea că o să apară și rezultatele!

3. Respectă-ți programul

E important să fii perseverent și consecvent atunci când ți-ai propus să faci mișcare. De asemenea e la fel de important să ai rabdare. Spun asta pentru că rezultatele exercițiilor fizice nu apar peste noapte ci tot ce faci se vede după aproximativ trei luni.

Așa că atunci când simți că nu ai chef să mergi la sală încalță-te și du-te.

4. Cel puțin de două ori pe saptămână

Nimic nu se obține fără muncă! Nu poți avea un corp frumos și sănătos dacă mergi numai odată pe luna la sală. Din experianța mea pot spune că dacă vrei să ai cât de cât rezultate trebuie să mergi cel puțin la două antrenamente pe saptămână. Altfel îți pierzi timpul și banii degeaba.

În final pot doar să-ți spun că o minte nu poate fi sănătoasă decât înt-un corp sănătos după cum spune și vechiul proverb roman. Așa că ia-ți adidași și du-te să alergi!

Ti-a placut acest articol?

Lasa-ti adresa de email in formularul de mai jos si fii la curent cu ultimele articole, materiale, carti si alte oportunitati. În plus vei face parte dintr-o comunitate de oameni frumoși și interesanți, oameni care vor sa devină mai buni în tot ceea ce fac, oameni care vor să trăiască la întregul lor potențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *