Life Academy

Dezvoltare Personala, Stil de viata, Entuziasm

Invitație la aventura vieții

Invitatie la aventura vietii - imagine cu baloane

Salut!

Cu ceva timp în urmă aveam impresia sau mai bine zis aveam credința că scopul vieții este acela de a fi fericiți si credeam că oamenii trebuie să fie fericiți cu orice preț și că dacă nu urmăresc aceasta fericire cumva și-au ratat viața. Însă fericirea e de scurtă durată, asta cel puțin pentru mine, pentru că de cele mai multe ori după ce ai ajuns să îți îndeplinești un obiectiv vrei mai mult sa vrei altceva și asta din simplul motiv că același lucru nu poate să îți aducă fericire la infinit.

Îți cumperi o mașina nouă, te bucuri de ea o zi, o saptămână, o luna dar după aceea tot o mașină e până la urmă și tot în trafic stai ca și restul oamenilor care participa la trafic zi de zi. Apare un film super tare, mergi la cinema și te bucuri că îl vezi dar dacă ai merge în fiecare zi la cinema la același film cel mai probabil că te-ai sătura de el. Și cred că te-ai sătura și să te uiți la filme în fiecare zi.

E ok să fii fericit și să vrei să te relaxezi însă cred că este o greșeală enormă să urmărești doar asta în viață pentru că fericirea e trecătoare și înseamnă că ceea ce faci acum e trecător și nu îți aduce nici o valoare pe termen lung. Nimeni nu pune ceva la fundația caracterului lui dacă doar se uită la filme, dacă are o viață ușoară și confortabilă dacă nu urmărește nici măcar o secundă să își ascuțească abilitățile pe care le are dau dacă mănâncă doar prostii în fiecare zi.

Spun că este o greșeală pentru că viața nu e tot timpul roz. Vin și timpuri grele timpuri care îți vor testa caracterul și dacă nu ai ce trebuie acolo și nu e totul la locul lui atunci ai pus-o. Asta pentru că atunci când nu mai ai nimic ți-a rămas doar caracterul. Ai rămas doar TU tu TINE și dacă nu ești cine trebuie, dacă nu ești călit atunci viața te va îngenunchia chiar în acel moment. Oricum o sa te îngenunchieze până la urma pentru că na…toți murim însă prin faptul că ești cine trebuie să fi nu cine vrei să fii poți face atât lumea ta cât și lumea celor din jurul tău mult mult mai bună.

Așa că te invit la aventura vieții. Cu alte cuvinte te invit să alegi lucrurile grele în viață nu confortul, te invit să alegi munca nu frecatul mentei si tăiatul frunzelor la câini, te invit să spui adevărul tot timpul despre tine și despre lume nu să te minți, te invit să alegi responabilitatea nu bagatul p***i după cum se mai zice pe la noi. Lucrurile cu adevărat grele în viață îți vor aduce cele mai multe și mai bune satisfacții și atunci când furtuna te va lovi fundația pe care stai nu se va clătina.

Cum te poți înscrie în aventura vieții tale? Sincer nu știu…sau mai bine nu știu ce să zic atunci când vine vorba de tine asta pentru că treaba asta e o chestie atât de personală încât numai tu știi ce înseamnă această aventură pentru tine. Ce pot să îți mai spun cu siguranță este TU știi care sunt lucrurile care le poți face mai bine și care ți-ar îmbunatăți viața dacă le-ai face.

Asta poate însemna să îți faci curat în cameră, poate însemna să îți dezvolți noi abilități, poate însemna un job nou mai bine plătit sau de ce nu deschiderea unui business. Sincer nu știu ce inseamnă pentru tine pentru că….după cum spuneam….poate însemna o grămada de lucruri.

Pentru mine aventura vieții a însemnat și înseamnă următoarele lucruri:

  1. Sa fiu o persoană autentică și să spun tot timpul adevărul atât despre mine, despre abilitățile mele și despre ceea ce cred cât și despre ceea ce se întâmplă în jurul meu.
  2. Să fiu un om competent, serios și harnic
  3. Să înțeleg că viața e o tragedie până la urmă și totuși să mă străduiesc că o fac plină de sens prin asumarea resposabilității în ciuda faptului că este grea
  4. Să scriu – dacă nu știai e o aventură să scrii
  5. Să învăț tot timpul lucruri noi ce țin de ceea ce fac la muncă în fiecare zi
  6. Să învăț cum funcționează banii și să mă străduiesc să devin competent din punct de vedere financiar
  7. Să am încredere în Dumnezeu – și asta e o aventură :))
  8. Să am cel puțin un meci întru-un an – cu alte cuvinte – să particip cel puțin la un concurs.
  9. Să îmi țin cât de cât lucrurile în ordine
  10. Să fiu responsabil

O viață cu adevarat bună este construită prin asumarea responsabilității de a te transforma într-o persoană ideală, în persoana care poți fi. Și îți garantez că poți fi mai mult decât ești acum. Poate că începutul va fi mai greu dar gândește-te unde poți ajunge dacă faci o treabă de calitate timp de cinci ani. Dar dacă faci o treabă excelentă timp de zece ani?

Așa că te provoc la noua ta aventură….gândește-te la cine ai putea deveni în viitor și pune măna și muncește și dezvoltă-ți abilitățile de care ai nevoie pentru a ajunge acolo.

Mai mult nu știu ce să zic…sincer…sper doar că te-am inspirat. Așa că ceea ce vreau de la tine e să îmi lași un comentariu cu lucrurile pe care crezi ca le vei face pentru a începe aventura vieții tale.

Cu prietenie,

Alex

Ti-a placut acest articol?

Lasa-ti adresa de email in formularul de mai jos si fii la curent cu ultimele articole, materiale, carti si alte oportunitati. În plus vei face parte dintr-o comunitate de oameni frumoși și interesanți, oameni care vor sa devină mai buni în tot ceea ce fac, oameni care vor să trăiască la întregul lor potențial.

2 comentarii la articolul “Invitație la aventura vieții”

  • Alexandra spune:

    Bună Alex, Abia acum am descoperit că exiști și deja mă bucur. Mă bucur să citesc rândurile care au trecut prin filtrul tău interior, mă bucur că susții dezvoltarea personală, mă bucur că putem împărtăși deschis metode de dezvoltare autentice, personale astfel încât să învățăm unii de la ceilalți, să ne inspirăm și să devenim cea mai bună variantă a noastră. Mulțumesc pentru lista de cărți pe care tu le recomanzi și despre care ne-ai lăsat câteva indicii in unul din articolele tale.
    O zi cu spor și baftă in toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *