Viața e o serie de probleme. Vrei să te plângi de ele sau să le rezolvi?

Hei salut!

Trăim într-o lume în plină mișcare și agitată care oferă foarte puțin celor care stau și așteaptă ca problemele să se rezolve de la sine. Realitatea e că nimic nu se rezolvă de la sine și mai mult de atât, dacă aștepți ca problemele să se rezolve de la sine fără ca tu să iei o decizie în ceea ce te privește pe tine într-o anumită problemă vei observa că lucrurile merg din ce în ce mai rău. Așa că tu trebuie să fii cel care își rezolvă problemele!

Și poți face asta prin asumarea responsabilității vieții tale, prin luarea unor decizii în privința problemelor pe care le ai și de asemenea prin acțiune și perseverență.

Lucrurile stau în felul următor exact așa cum spunea o bună prietenă de-a mea: „Dacă vrei ca lucrurile să fie bine făcute atunci trebuie să le faci cu mâna ta!”

E adevărat, e mult mai ușor să te plângi când nu îți merge așa cum vrei tu! Poți găsi scuze, sute de scuze pentru eșecul tău într-un anumit domeniu sau în relațiile pe care le ai sau când vine vorba de banii tăi. De asemenea scuzele astea pot fi foarte convingătoare și impresionante în așa măsură încât să-ți dea lacrimile. Dar cu ce te ajută? Ajungi undeva? Se rezolvă ceva? Ai relații mai bune? Ai mai mulți bani? Ai mai multă încredere în tine? Ai rezultatele pe care ți le dorești?

Dacă ai răspuns cu NU la întrebările de mai sus atunci acum e momentul să faci o schimbare. Spun ACUM pentru că nu mai ai altă șansă! Cât crezi că vei mai trăi? Și dacă vrei să-ți trăiești viața din plin și nu doar să supraviețuiești atunci e timpul să faci o schimbare! Spun asta pentru că sunt sigur că ai mai auzit următoarele cuvinte: să faci același lucru care nu funcționează e nebunie!

Așa că mai departe haide să începem cu schimbarea! Iată care sunt pașii pe care vreau să ții prezint și care te vor scoate din probleme mai mult sau mai puțin în măsura în care acționezi:

1. Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta

Dacă TU nu faci nimeni nu va face în locul tău. Asta e o lecție pe care am învățat-o pe pielea mea de mai multe ori. Nimeni nu te salva de problemele pe care le ai în afară de tine și Dumnezeu. Nu te va salva statul, nu te va salva prietena sau prietenul tău, nu te va salva soțul sau soția, prietenii sau mai știu eu cine.

Tu singur ești responsabil pentru rezultatele pe care le ai în acest moment și pentru ceea ce poți face pe viitor mai departe. Din moment ce faci asta vei realiza două lucruri foarte interesante și de asemenea importante: în primul rând faptul că până acum ai luat decizii neinspirate și în al doilea rând faptul că odată cu asumarea responsabilității vei avea o putere extraordinară. Dacă tu ești cel responsabil atunci TU ești cel care poate schimba lucrurile.

Așa că asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta și trăiește-o din plin!

2. Ai grijă la ce gândești (gândire despre gândire)

De foarte multe ori avem impresia că suntem liberi, că avem libertate de expresie, că avem o gândire liberă. Și de cele mai multe ori atunci când ți se spune că ești liber ești de fapt un sclav! De fapt în ziua de azi libertatea de gândire e îngrădită? Cum așa?

Prin faptul că cel care îți pune problemele în minte de fapt te controlează sau mai bine zis îți dă libertate de gândire într-un spațiu controlat. Dacă ar fi să-ți dau un exemplu ar fi ceva de genul:

Problema terorismului la nivel mondial (că acum e de actualitate): e clar că mintea ta va spune că trebuie rezolvată fie prin controale mai riguroase la granițe, fie prin îngrădirea unor libertăți ale cetățenilor unei țări, fie prin controlul mai riguros al fluxului banilor pentru a nu fi folosiți în scopuri teroriste.

Dar problema adevărată e alta: lucrul care  provoacă terorismul.  Atunci soluțiile ar fi cu totul și cu totul altele. Și bineînțeles că exemplele pot continua.

Mintea ta încearcă să rezolve problemele pe care le are dar TU trebuie să fii cel care îi dă problemele. Dacă lași problemele altora să te controleze pe tine nu vei avea niciodată timp pentru tine. Și atunci vei începe să te plângi pentru că ai impresia că TU nu contezi și că nu poți face nimic!

Însă nu e adevărat! Contezi foarte mult pentru familia ta, pentru prietenii tai și pentru ELECTRICA. Încearcă să nu-ți plătești curentul și o să vezi cum te vor căuta prietenește la telefon ca să te anunțe că îți taie curentul. :))

Așa că pune-ți în minte problemele care contează cu adevărat și în felul ăsta vei căpăta mai multă încredere în tine pentru că vei avea controlul asupra vieții tale. Nu te plânge pentru că nu este timp de asta! Mai bine acționează cu încrederea că vei reuși și lucrurile vor începe să fie așa cum vrei tu.

3. Ia decizii nu aștepta

Un instrument extrem de puternic pe care îl ai tot timpul la dispoziție este capacitatea de decizie. Ai probleme? Atunci decide să faci ceva în privința lor. Decide să îmbunătățești ceea ce nu merge bine, decide să fii mai înțelegător și mai empatic dacă relațiile tale nu merg chiar așa de bine, decide să te educi atunci când vezi că nu îți reușește un lucru.

Foarte multă lume nu ia decizii din frica de a nu greși fără să înțeleagă de fapt că:

1. așteptarea nu-ți rezolvă problemele

2. o decizie greșită te învață ceva și în viitor poți lua decizii mai bune

3. dacă ai luat o decizie greșită poți oricând să iei o decizie din nou, o decizie mai bună.

Oamenii de succes iau decizii foarte repede și le schimbă foarte greu asta pentru că aleg să meargă cu ele până la capăt și doar după aceea să le schimbe dacă lucrurile nu merg așa cum trebuie.

4. Educa-te

Vrei rezolvare la probleme? Atunci educă-te! Ai la dispoziție alți oameni specialiști pe care îi poți întreba despre lucruri dintr-un anumit domeniu, ai la dispoziție biblioteci, ai la dispoziție cărți din librării, ai la dispoziție Internetul și nu în ultimul rând ai între urechi un creier care poate să gândească și să găsească soluții noi la probleme vechi.

De cele mai multe ori lipsa succesului într-un anumit domeniu apare din cauza lipsei educație și a ignoranței. Oamenii știu cum să facă un lucru, cred că așa trebuie făcut deși felul în care fac acel lucru nu le aduce rezultatele pe care le vor. Și atunci când fac un lucru greșit și nu au rezultate au impresia că trebuie să îl facă și mai intens. Și atunci se afundă și mai tare în groapa insuccesului fără să gândească măcar o secundă că lucrurile pot fi făcute și în alt mod.

5. Acționează

După ce ai aflat cum trebuie făcute lucrurile e timpul să acționezi. Dacă nu faci asta educația ta într-un anumit domeniu e degeaba. Ai irosit timpul tău și al altor oameni fără să aduci nici o modificare adusă stilului tău de viață sau stilului în care faci afaceri. Știu că e greu și că frica poate pune stăpânire pe tine dar fără acțiune nici nu înveți nimic și nici nu ai rezultate. E ca și cum ai știi cum să faci focul în casă ca să-ți fie cald dar nu mergi afară să tai lemnele și să le pui pe foc de frica frigului de afară.

6. Perseverează

Lucrurile de valoare în lumea asta se obțin prin muncă susținută și perseverență atunci când lucrurile sunt mai grele. Dacă renunți la primul obstacol fără să mergi mai departe atunci nu vei ajunge nicăieri. Îți vei rezolva problemele doar la suprafață fără să aduci rezultate reale. Și asta nu te va ajuta cu nimic.

Așa că implică-te în ceea ce faci și du lucrurile până la capăt chiar dacă pare greu. În felul ăsta vei reuși!

7. Analizează (învață lecțiile vieții)

Câteodată am impresia că sunt oameni care trăiesc din inerție și care nu își pun niciodată întrebările DE CE? și CUM?

De ce am ajuns să nu mai am bani? Cum pot face să am?

De ce am ajuns să fiu singur? (Deși asta nu e o problemă chiar atât de mare pentru că poți avea și mai multe probleme dacă nu ești singur. 🙂 ) Cum pot schimba asta?

De ce nu îmi merge afacerea? Cum o pot face să meargă?

Și multe alte întrebări. Oamenii evită analiza asta de cele mai multe ori din cauză că odată cu ea trebuie să modifice anumite lucruri din viața lor și asta poate fi inconfortabil. Dar nu vreau să uiți faptul că o viață confortabilă ucide idei, te privează de educație în lumea reală și te slăbește. Fugi de confort cât poți de mult!

8. Repetă începând cu pasul trei

Ultimul punct de aici te duce cu gândul la un algoritm. Și cred că am scris acest articol în felul acesta din cauză că sunt pasionat de informatică. Dar cred că așa se rezolvă problemele.

În final îți doresc cât mai multe probleme care să te întărească și de asemenea te încurajez să găsești cât mai multe soluții la problemele pe care le ai și după ce le-ai rezolvat te rog să le împărtășești aici pe blog.

Cu prietenie,

Alex

Alex Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *