7 motive pentru care educația ar trebuie să continue după școală

Hei salut!

Ce mai faci? Sper că ești bine!

Am avut de foarte multe ori impresia că după ce termin școala gata…totul va fi în regulă. Însă viața mi-a dat șuturi în fund și m-a trezit așa ca a trebuit să mă pun din nou pe citit! De fapt a trebuit să mă apuc de citit pentru că nu făceam asta înainte să încep facultatea. Credeam că e de ajuns să citesc și să învăț la școală pentru ca toate lucrurile să fie cum trebuie. Însă m-am înșelat amarnic!

De ce spun asta? Pentru că e posibil să fi fost deștept la școală (deși nu eram cel mai tare din clasă) dar când a fost vorba de școala vieții eram mult, mult în spate.

În primul rând eram un om foarte timid și pot spune că într-un fel eram destul de antisocial. În al doilea rând eram leneș și aveam impresia că doar pentru că am o diplomă de bacalaureat sau doar pentru că fac o facultate cineva e obligat să mă angajeze sau e cumva responsabil de viitorul meu din punct de vedere financiar.

Însă în lumea reală lucrurile stau cu totul altfel. TU trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta din toate punctele de vedere și aici mă refer la ce fel de oameni îți alegi să fie în jurul tău, ce vrei să faci cu banii tăi pentru a avea pe viitor independență financiară, ce alegi să crezi și multe altele. Dacă tu nu faci asta cei din jurul tău o vor face în locul tău și folosind timpul tău vor crea lucruri de valoare pentru ei iar tu vei primi doar o mică parte din valoarea respectivă deși poate tu ai investit cel mai mult timp.

Educația ta ar trebuie să fie constantă chiar și după ce ai terminat școala și pe parcursul întregii vieți. Azi voi încerca să-ți ofer 7 motive pentru care ar trebui să faci asta:

1. Suntem bombardați cu informații de proastă calitate

În ziua de azi suntem bombardați cu o mulțime de informații care nu vor face altceva decât să te transforme într-o maimuță asta dacă ajungi să crezi tot ce se spune la televizor. Și vei fi o maimuță care atâta timp cât singurul tău scop în viață e să mergi al un job ca să faci bani pentru ai da pe produse de care nu ai nevoie fără să te gândești că poate banii ăia i-ai fi putut investi și în felul ăsta ți-ai fi rezolvat pe viitor independența financiară.

E grea viața în ziua de azi dacă vrei să te ridici la standardele puse de alții. Trebuie să ai mașina X, trebuie să ai jobul Y, nevasta ta trebuie să arate așa sau așa, sâmbăta trebuie să petreci pentru că…așa face toată lumea. În schimb dacă îți setezi propriile standarde vei putea să te ridici la nivelul lor dacă muncești și gândești pentru tine.

Televizorul te ține departe de adevăr prin frică. Frica vă vor veni teroriștii, frica că vei rămâne singur, frica că nu te vei descurca în cazul în care ai un copil, frica că nu vei avea bani cu care să te dai mare în cluburi toate acestea sunt inoculate de televizor. Nu mă crezi?

Uită-te la știri, uită-te la comediile romantice, uită-te la emisiunile politice! Toate sunt făcute să îți fie frică de viitor și să te paralizeze doar pentru ca să te blochezi și după aceea să accepți soluțiile oferite de alții. Te doare capul? Stai liniștit că avem noi medicamentul potrivit pentru tine, fără să-ți spună nimeni că poate ar trebui să porți căciulă când sunt -30 de grade afară. Ești singur? Nu-i nici o problemă! Avem pentru tine cluburile de strip-tease fără să-ți spună nimeni că poate ar trebuie să înveți cum să vorbești cu femeile. Ți-e frică de teroriști? La fel avem pentru tine o lege care te va feri de ei fără să-ți spună că îți vor îngrădi libertatea.

În schimb dacă ai fi educat (și aici mă refer la școala vieții) nu ai crede toate porcăriile astea ci ai lua decizii bazate pe voința proprie și nu pe frică. Și ăsta cred că e un motiv suficient pentru a te educa și după ce ai terminat școala.

2. Nimeni nu te învață nimic despre relații

Nu pot spune că nu am învățat și lucruri bune despre cum să relaționezi cu oamenii de la profesorii mei însă o bună bucată de timp profesorul meu era televizorul. Și când era vreun film despre relații eram atent că poate voi învăța ceva. Și da…am învățat numai lucruri greșite. Am învățat din filme că pentru a avea fata pe care ți-o dorești trebuie să fii mincinos, fricos și fraier și să stai pe lângă o femeie să te agăți de ea că poate, poate te va băga în seamă. Am învățat că pentru a crea atracție trebuie să-i cumperi flori, să o suni de dimineață și să-i spui că o iubești, să-i dai un mesaj de noapte bună seara și dacă se poate să ai o mașină faină și un corp de spartan. Am învățat că dacă ți-ai descoperit sufletul pereche și ești căsătorit e ok să-ți lași nevasta și copii pentru femeia vieții tale. Și lumea se așteaptă să faci toate lucrurile astea! Ce porcării!

Dacă vrei să ai o femeie atunci în primul rând trebuie să te ocupi de tine. Nu femeile sunt scopul în viață! Trebuie să-ți urmezi vocația, hotărât și sincer și atunci o femeie va veni în mod natural. Și în plus nu există suflete pereche! Adevărul e că un om se potrivește cu mai multe persoane de sex opus cu care ar putea avea o viață bună și să-ți bați joc de ceea ce ai doar pentru o idee (ca există suflete pereche) e o prostie care îți va crea numai probleme.

Educația în privința relațiilor e esențială pentru succesul unui om în viață pentru că tot ceea ce faci îi influențează pe alții. Așa că nu lăsa acest aspect la îndemâna televizorului și a revistelor gen COSMOPOLITAN.

3. La școală nu înveți nimic despre bani

Am făcut un curs obosit de economie la liceu și încă unul cred…la facultate. Dar asta nu e suficient! Dacă vrei să obții independența financiară îți trebuie mult mai mult. În primul rând ar trebui să începi cu finanțele personale. Cum stai aici? Consumi mai mult decât produci? Îți faci credite pentru orice?

Să ai grijă de banii tăi e important pentru a putea folosi banii aceștia pe viitor. Însa societatea nu vrea asta! Societatea vrea doar ca tu să produci bani ca să-ți cumperi lucruri de la firmele care fac reclamă, nu să faci bani pe care să îi investești și care să-ți aducă alți bani. Societatea te vrea un consumator (addict sună mai bine) al produselor de care nu ai neapărat nevoie.

În al doilea rând trebuie să vezi cu adevărat cum funcționează banii cu adevărat și în ce vrei să investești banii pe care i-ai pus deoparte. Și cum economia se schimbă constant tu trebuie să fi la curent cu lucrurile astea pentru a putea face decizii înțelepte pe viitor. Însă dacă tu nu mai pui mâna pe o carte după de ai terminat facultatea sau liceul sunt slabe șanse să devii independent din punct de vedere financiar.

4. Toate problemele pe care le ai tu acum le-a mai avut cineva pe viitor

Un alt motiv pentru care cred că educația ar trebuie să continue după ce ai terminat școala e acela că problemele tale nu sunt unice. Dacă crezi asta nu le vei rezolva niciodată. În schimb dacă îți vei continua educația îți vei da seama ca au mai fost oameni care au trecut prin ceea ce treci tu în momentul de față și că poți învăța de la ei.

Și în felul ăsta nu mai trebui să faci aceleași greșeli și să o iei de la zero. În felul ăsta vei avea un avantaj care pe termen lung poate face diferența dintre succes și eșec.

5. Lumea te vrea prost

E adevărat! De ce crezi că se tot schimbă sistemul de învățământ? De ce crezi că profesorii sunt prost plătiți? Pentru ca elevii să nu învețe nimic și când vor fi mari să accepte de nevoie joburi de rahat la companii străine gen CORA  (Nu am nimic cu CORA – doar că știu că sunt prost plătiți) în loc să-și ia viața în mâini și să aibă inițiativă să-și dezvolte propriile companii sau propriile produse din care să facă bani.

Lumea te vrea prost pentru că e mult mai ușor să fi condus astfel! Nu pui întrebări, nu pui la îndoială dreptatea conducătorilor și în felul ăsta nu le faci probleme de genul că te poți descurca și fără produsele, serviciile sau legile lor.

Un om educat e liber chiar dacă e îngrădit! Spun asta pentru că dacă ești educat poți lua decizii bune în privința vieții tale pe când dacă mănânci tot ce îți este servit nu vei lua nici o decizie de frică să nu greșești și de frică să nu pierzi puținul (foarte puținul) pe care îl ai.

6. Vei începe să gândești pentru tine

Mă întreb de multe ori oare câte din ideile pe care le am sunt ale mele și câte mi-au fost inoculate de media. Și atunci încep să pun lucrurile la îndoială și să caut adevărul. Și prin căutarea acestui adevăr citesc tot felul de lucruri și aflu că lucrurile nu sunt chiar așa cum sunt prezentate. Și atunci încep să gândesc altfel, să trag propriile mele concluzii. Și asta e o arma foarte puternică pentru a reuși în viață!

7. Lumea e în continua schimbare

Lumea e în continua schimbare! Să crezi ca va rămâne la fel dacă nu faci nimic e o prostie. Oamenii se schimbă și pentru a-ți putea păstra libertatea, banii, iubirea trebuie ca și tu să te schimbi deodată cu ea asta ca să poți lua deciziile corecte.

Nu spun să renunți la valorile tale ci mai degrabă să te educi în privința felului în care funcționează cu adevărat lumea reala (nu cea din capul tău) și după aceea să te adaptezi situației. Fără educație oamenii vor deveni sclavi!

În final sper că ți-a plăcut articolul pe care l-am scris datorită cărții THE MILIONAIRE NEXT DOOR pe care o citesc în momentul de față și care vorbește despre consumerismul excesiv, despre bogăția aparentă pe care unii oameni o arată și despre cum sunt în realitate milionarii americani.

Cu prietenie,

Alex

 

Alex Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *