Ai răbdare și fii disciplinat dacă vrei rezultate! Pașii necesari pentru a face asta!

Hei salut!

Cu ceva timp în urmă (aproape un an a trecut de atunci) am fost plecat în cantonament cu echipa de JUDO. Și acolo am avut ocazia să îl avem ca lector pe un antrenor japonez care locuiește acum în Franța. Și ceea ce ne-a zis acel om în timpul antrenamentelor a fost extrem de interesant.

În primul rând ne-a spus că asiaticii în general sunt din punct de vedere fizic mult mai slabi decât noi. Asta înseamnă că sunt mai mici de înălțime (vorbesc în general) și de asemenea nu sunt la fel de puternici ca și noi.

Însă reușesc să aibă rezultate din cauza faptului că sunt disciplinați și au răbdare când vine vorba de a atinge un scop. De asemenea omul acela a mai spus că rezultatele nu apar peste noapte și că nu are rost să măsori progresul de pe o zi pe alta pentru că vei fi dezamăgit.

Ideal ar fi ca munca pe care o faci să fie constantă și de calitate și doar după o lună de muncă susținută să-ți măsori progresul și în felul ăsta te vei simți încurajat și vei vedea cu adevărat că ai progresat.

Dacă ar fi să fac un rezumat la tot ce ne-a spus omul respectiv atunci rezumatul ar arăta așa:

1. Decide ce fel de campion vrei să fii

Pentru a avea rezultatele pe care ți le dorești trebuie să fii extrem de specific cu obiectivele tale. Spun asta pentru că a fi campion e un lucru foarte vag. Poți fi campion pe județ, pe țară, campion olimpic sau mondial! Și pentru fiecare dintre ele îți trebuie un plan de pregătire diferit și o perioadă de antrenament diferită.

Din cauza asta trebuie să fii extrem de specific atunci când vine vorba de obiectivele tale pentru a știi cum să-ți faci planul de acțiune. Altfel nu vei reuși niciodată să ai rezultatele pe care ți le dorești!

Faptul că ești specific cu obiectivele tale te pregătește mental pentru ceea ce vei urma să faci și de asemenea îți permite să-ți faci un plan de acțiune solid care să te ajute să-ți îndeplinești obiectivele respective.

2. Disciplină și muncă susținută

Lucrurile extraordinare se realizează prin muncă și disciplină. Nici un lucru de calitate nu se obține de pe o zi pe alta și spun asta pentru că ai nevoie de timp și exercițiu pentru a înțelege cu adevărat cum funcționează lucrurile.

Degeaba știi de exemplu cum să faci un procedeu de aruncare a adversarului dacă nu poți să îl faci atunci când îl pui în aplicare în concurs. De exemplu eu știu să execut în condiții de antrenament cel puțin 20 de procedee dar la concurs nu cred că am folosit vreodată mai mult de cinci. Asta pentru că nu am exersat suficient celelalte 15 procedee în așa astfel încât să le pot executa în orice condiții.

La fel e și când vine vorba de orice alt domeniu al vieții. Poate știi din punct de vedere teoretic cum să faci bani, cum să ai relații de calitate dar dacă nu pui în aplicare ceea ce știi ca să vezi cum funcționează nu vei reuși să ai rezultatele pe care ți le dorești.

3. Cuantificarea progreselor

Un lucru care îți va aduce o putere extraordinară e măsurarea progresului asta pentru că atunci când măsori lucrurile vezi cât de mult ai progresat și asta îți va da speranță că vei reuși să îți atingi obiectivele.

De asemenea dacă îți măsori progresul și realizezi că bați pasul pe loc sau chiar mergi înapoi atunci poți schimba lucrurile care nu te ajută și să faci ceva care să te ajute să progresezi!

E important să măsori progresul dar numai după ce ai depus un efort considerabil și un volum de muncă mai mare pentru că numai așa vei putea prinde încredere. Dacă îți măsori progresul în fiecare zi e foarte probabil să fii dezamăgit asta pentru că nu vei vedea faptul că ai reușit să progresezi.

4. Răbdare

După cum am mai spus e extrem de important să ai răbdare și să muncești constant pentru rezultatele pe care vrei să le ai. Altfel vei căuta scurtături care nu te vor duce acolo unde vrei.

Scurtăturile pot fi de multe feluri! De exemplu când vine vorba de bani poate vei încerca să-ți bagi banii la jocuri de noroc ceea ce după părerea mea nu e foarte eficient pentru că e mult mai probabil să pierzi banii decât să câștigi. Sau când vine vorba de sănătate poate vei încerca o cură de slăbire drastică care în loc să te ajute să te simți bine te face să nu mai ai energie.

Răbdarea e esențială altfel nu ai nici o șansă!

5. Rezultate și de la capăt

Rezultatele pe care le ai sunt o unitate de măsură excelentă și îți spune foarte multe lucruri despre calitatea și cantitatea muncii pe care ai depus-o. Și având în vedere faptul că sunt doar o unitate de măsură nu e bine să fii extrem de dezamăgit dacă nu ți-ai îndeplinit un obiectiv sau nu e bine să te bucuri în mod exagerat pentru că s-ar putea să pierzi din vedere obiectivul și mai mare pe care îl ai de îndeplinit. După ce ai văzut rezultatele pe care le ai într-o anumită perioadă de timp și ai tras concluziile necesare e timpul să mergi mai departe și să muncești poate puțin mai mult sau poate puțin mai eficient!

Cam asta e tot! Să ai o zi frumoasa!

Cu prietenie, Alex!

Alex Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *